some little about some not so little

yes, i got the impulse of writing here. to you and to me.
this is our book and, so far, it has really few pages.
what happened to all the plans, the dreams, the ambitions?

this should never end.
you.
and me.
we don’t want it to end yet we realize there’s little chance of things happening any other way.

yet…

i’ve decided to make a list. here. of what i’ve done wrong. everything that comes to mind. everything i’ve wronged towards you.

i still can’t believe how we exist. even through all the bullshit and nonsense, through all the crap we’ve been through, and most especially you’ve been through, there’s still something there. something not so little, which i’ll write very little about.

m-am schimbat si-am negat asta. inclusiv fata de mine. dar cel mai rau a fost ca am facut-o fata de tine.
da, poate ca n-aveam cum sa nu ma schimb. it was a different world. a world where i am much more by myself. and just these days someone told me how important it is to be self sufficient. okay. it certainly sounds important. but i didn’t feel that way last year, when i needed you, more than anything else, and needed friends, too.
i can’t talk about nothings with hollow people. i’m not hollow. not shallow. you words are engraved in my head. and your face, on thursday night when i finally admitted i’ve change, is something i’ll never forget. i couldn’t believe how tragic that was for you. my admission was, in a way, not the biggest thing in the world. i haven’t changed so much. most of the changes had to do with growing up. with a tougher, lonelier life. i still missed you. our warmth, our love, our wonderful way of communicating with each other. i still think we can do that, someway.

m-am enervat de multe ori pe tine si ce incercai sa faci desi era vina mea. puteam, de cele mai multe ori, sa-ti comunic. caring, lovingly, ar fi fost mult mai frumos.

m-am luat de tine fara sa fie vina ta de nesfarsite ori. fie ai tai, fie tu sensibila, fie prieteni, catei, pisici. orice.

nu te-am oprit, nu te-am luat in brate sa-ti zic: hai, iubito, sa stam de vorba cateva ore despre noi, sa incercam sa marturisim tot ce s-a intamplat in ultimul an.
nu m-am deschis tie atat de mult si de des ca inainte. desi, intr-adevar, cum as fi putut si eu la tine, ai fi putut si tu la mine intra de oricate ori. ai incercat si nu te-am lasat. am fost inchis. tensionat. zapacit. dezorganizat. in loc sa fac cate-o chestie incercam sa fac 10.

am fost irealist, credeam ca pot face mii si mii de chestii intr-o vacanta atat de lunga. m-am inselat. de fapt, trebuia sa fac un singur lucru, dar bine, si restul… cand ar fi-ncaput.
ma simteam amenintat, sub presiune, desi aproape singur mi-am creat toata aceasta stare. intr-adevar, nu mai voiam sa te ranesc, si voiam sa te vad cu totul, in fiecare zi, si noaptea daca ar fi fost posibil. si in acelasi timp voiam sa-ma-mpart. si nu trebuia. daca eram doar al tau la inceput as fi rezolvat mult mai mult. si n-as mai fi fost atunci atat de grabit sa implinesc atatea. n-am fost calm. am uitat cat de mult facea asta parte din mine. m-am transformat in ceva mult mai impulsiv si mai suparator. si pentru ce? doar pentru ca nu reuseam sa scot asta din mine, senzatia ca nu fac ce trebuie – and there were piles and piles of anger and despair. stupid, indeed.
si-apoi cum m-am purtat. de cate ori. ca ne-am certat de-atatea ori. cand te-ai intors dupa ce-ai fost plecata, eram si mai rau. si dupa ce ne-am despartit, am inceput. dar cu pasi mici. pasi ce inca se desfasoara.
si acum, cand ma gandesc la tine, cand ma apropii de tine, simt cum pierd ceva din mine. si asta e doar din vina mea, pentru ca nu tu ma faci sa ma pierd. frica, anxietatea, cele de care-mi spuneai si tu. pentru ca nu e pasnic. nu e calm. nu e acea dragoste gingasa de care avem nevoie. si vreau sa ti-o ofer, o, cat vreau sa ti-o ofer. si vreau sa o primesc. sa te bat pe umar, sa te cuprind si sa te privesc linistit. apoi sa incepem sa vorbim, lent, cu rabdare, ca si cum nimic nu ne grabeste.

iti poti imagina oare pentru o clipa ca ne-am putea petrece tot restul vietii impreuna? si daca da, nu poti sa-ti spui cat de putin inseamna acest an, in care zi de zi putem sa ne cunoastem, sa ne recunoastem, fara nicio graba, ca si cum ar fi ceva firesc?
unde ne grabim? daca chiar vrem o viata-ntreaga impreuna, there is no rush. we are so young. let’s live. let’s talk. let’s admit everything.

sunt clipe cand chiar imi dau seama ca n-am pentru ce sa te acuz. nu am. ai fost mai mult decat as fi putut cere.
si nebuniile mele, explodarile, inhibarile, crisparile, mi le acuz. si-apoi incerc sa-nvat din ele. stiu, mi-as dori sa se intample totul peste noapte. dar uite ca nu se poate. si-atunci traiesc zi de zi asa cum simt, asa cum mi se intampla si fac sa se intample.

inca o greseala. scrisoarea. as fi putut fi mult mai cald in ea. dar in acel moment asa eram. ti-am scris-o prea devreme.
chiar cred ca sunt pe drumul cel bun. si n-am sa fiu orgolios sa spun ca nu am facut greseli. am facut, astea de-aici (la care poate voi mai scrie), si multe, multe altele. si voi mai face. drumul, de-acum, e presarat cu greseli. obstacole peste care trebuie sa trec. in calea spre mine. spre liniste. sa ma simt in sfarsit eu.
reluarea legaturii cu tine de ieri m-a tulburat enorm. nu mi-a venit sa cred. si totusi nu am refuzat-o. si nu am s-o refuz. poate ca nu voi scrie-atat de des, nu la inceput, din dorinta de-a-mi reveni, de-a ma linisti. insa, cu timpul, ma voi putea deschide iar. si sper ca si tu.

nu mai am de ce sa te explodez. cu ce? nu sunt gata. de ce sa nu recunosc? sunt fragil. e foarte posibil sa fac tampenii. si-am sa ma bucur ca nu ti le voi face tie. vreau sa fii fericita.
si, la urma urmei, cu-acea dorinta izvorata de undeva unde credeam ca totul a ars, l-as bate pe umar pe cel care-ar avea norocul sa te iubeasca dupa mine. pentru ca stiu ca stii sa iubesti. si daca el te poate face fericita, il vreau langa tine. oricat m-ar durea. oricat mi-as dori sa fiu in locul lui. nu sunt gata. it takes time.

am gresit atunci cand ti-am promis atatea. ne-am lasat dusi de val. si totul a pornit de la imensa dragoste ce-o simtim unul pentru altul. am fost un prost, ca n-am stiut s-o tin in frau. asa e, vreau sa ma casatoresc cu tine. sa-mi petrec toata viata cu tine, dar, dincolo de asta, n-ar fi trebuit sa ne promitem atatea, sa ne cerem atatea, sa visam atatea… ci sa traim, cu ce avem, sa facem de pe-o zi pe alta totul. si-asa si facusem, sau incercasem. dar lipsea ceva pentru ca noi aveam senzatia ca lipseste ceva si nu stiam cum sa facem sa nu mai lipseasca. si-atunci au inceput sa apara lipsurile.
stiu ca folosesc “noi”. nu e vina ta. poate a mea. poate nici a mea.

contezi mult pentru mine. mi-au dat lacrimile de prea multe ori si credeam ca nu mai pot plange. pentru tine. dar acum am facut-o. si nu-mi pare rau. peste cateva ore voi zambi. de ce nu? it’s life. it goes on.

as vrea sa pot sa stau si sa ma privesc ca pe-o biblioteca. sa am carti de zi cu zi si carti de-o viata. carti de luni, ani, etc. tu esti carte de-o viata. vei sta acolo in biblioteca si te voi scoate doar cand biblioteca ma va lasa. in rest, esti acolo. te simt acolo. te vreau acolo. esti, intr-un fel, viata mea. esti printre putinele carti de-o viata din biblioteca mea. mama, tata, fratele. ei mai sunt carti de-o viata. eu, ambitiile mele, dorintele mele. carti cu eu. unele, vor fi carti de viata, dar nu pot sti de pe-acum.
te pretuiesc. acum ca suntem atat de departe, nu te pot scoate din biblioteca prea des, desi, in sinea mea, mi-as dori sa te tin tot timpul in brate. sa dorm astfel cu tine, deschisa la paginile aurii. paginile de suflet.
dar nu te pot scoate de acolo. insa nici nu te pot sterge. nu poti disparea. pot scoate alte carti, citi, pune la loc. pot aduce carti noi, pot sa-mi cumpar oricate vreau. pot sa-mi fac o biblioteca imensa, dar oricat de mult as ocupa din ea, tu vei straluci mereu. sunt carti pe care le pot pune la loc in biblioteca si lasa acolo, uita de ele. nu esti printre ele. sunt carti pe care le citesc o data si nu mai vrau sa le citesc in veci. nu esti printre ele. sunt carti pe care le traiesc cu pasiune, le absorb si ma confund cu ele si-mi doresc sa ma elibereze de tot ceea ce am fost si sunt eu. dar si pe ele le pot pune inapoi in raft. oricat de mult ar fi din viata mea, oricine si orice, nimeni si nimic nu a atins vreodata raftul pe care te afli tu, carte de-o viata.
consider ca un om e norocos daca are macar o astfel de carte. eu te am pe tine. si n-am sa caut sa te mut de-acolo. e raftul tau.

am sa citesc si recitesc alte carti din mine, biblioteca, pana cand voi putea din nou sa te strang in brate. esti o carte mare. cu multe pagini aurii, pagini de suflet.
iar biblioteca mea are nevoie de un geam mai luminos. unul care sa-mi permita sa te citesc asa cum trebuie. la asta lucrez. si nu stiu cat va dura. stiu doar ca, intre timp, traiesc cu si fara tine. as vrea sa faci si tu la fel, dar, in clipa asta, chiar nu conteaza ce vreau eu. intelegi? tot ce conteaza e ce-ti doresti tu. fa si tu acelasi lucru. cauta-ti biblioteca. lumineaz-o. si daca ma voi afla pe-acelasi raft pe care te afli si tu la mine, ia-ma de cotor si citeste-ma. suntem carti mari.
nu pot termina o carte asa frumoasa atat de repede. citesc cateva pagini din tine in fiecare zi, dar foarte putin. si citesc si alte carti. si, candva, voi putea sa te citesc mai mult. mult mai mult. voi putea sa nu te mai pun la loc in biblioteca.

dar esti acolo. vei fi mereu. si, in acest moment, asta imi da viata.
sunt o biblioteca. dar si o carte.
traiesc din carti. traiesc din oameni. traiesc din ce sunt.

oare poti intelege ce-am vrut sa spun? cat e de rece si de cald, in acelasi timp, cat e de plans si de ras?
nu vreau sa te coplesesc. nu vreau sa te posed. vreau sa fii libera. sa fii tu. sa vrei tu sa ma citesti.
si-am sa-ncep sa-ti povestesc ganduri. sa ma citesc pentru tine. ca-n notebook – citesc din jurnal. si-atunci cand vei putea, iti vei aminti. cu timpul. be patient. be calm. let it flow. don’t exhaust yourself. i’ll shut up when it’s too much.

and right now it is.
bittersweet
enjoy the reading!