wordless

M-am ridicat si am cazut.

Am plans si-am ras de mii de ori.

0q2euawkd;as

Am ramas si fara cuvinte.
De fapt, cuvantul s-a pierdut. Cand poate-ar fi de dorit, cand cauti sa-l apari din spatele neuronilor plini de emotie, unde-i cuvantul?

aajida209e
degetele nu vor sa asculte si pana si ce nu e cuvant pare a fi cuvant.

Cuvantul s-a dus ca un fulg si te-a lasat dezbracat in fata… ei.

Clipele se apropie si se ingramadesc toate si gandurile fug, fug departe spre undeva unde nimic nu le atinge. NU! Nu vor sa fie, nu vor sa fie parte acum, dar oare pot sa scape?
Cand clipele se apropie si timpul se ingramadeste si nu mai vrea sa faca loc gandurilor sa scape, si trairile se raspandesc si dezorientarea nu mai stie nici ea in ce parte sa priveasca, visele sunt cosmaruri si paradisul e pe pamant intr-un loc pe care nu-l recunosti si nu l-ai mai vazut niciodata, dar in acelasi timp te afli intre toti si langa ea si pierzi esenta in tine, culegi flori mov cu gust amarui si puricei verzi care-ti zambesc cu ochisorii lor de nea, atunci incepi sa te intrebi daca mai e ceva ce poti sa faci.

Pare totul pierdut in esenta timpurie a clipei ce urmeaza, in viitorul inevitabil si de dorit si sperietor, se casatoresc doua persoane in doua clipe in acelasi loc. Dar de ce doua clipe, de ce nu doua locuri si o clipa? Pentru intrebare si raspuns: “do you?” “I do”, si-ti doresti sa ai ochii inchisi, sa nu fi intrebat decat dupa ce-ai primit raspunsul si sa poti privi atunci spunand: stiam ca asa are sa fie.

Te vei intoarce intr-o clipa si vei privi cu ochii umezi, stralucitori si caprui (am retinut) ca viata este de o previzibilitate total imprevizibila, si ca te cunosti dar iti place sa fii surprins(a), si chiar daca nu esti te gandesti inca o data si realizezi: te asteptai la ce nu te asteptai, aha! Surprins din nou!

Dar nu.
Clipa.
Nu poate fi prezisa.

a9joda-2aj2p
Cuvinte pentru ea nu exista.
Inventam acum!

Plimbare.
Vis.
Sarut.
Privire.
Speranta.
Teama.
Clipa.

Totul.
Atunci, totul.

Nimic.
Atunci, nimic.

Fara cuvinte.
…

Si gandesti infinit pe cele o mie de carari si te intrebi daca privirea ei si-a lui vor fi la fel, daca vei intrezari dincolo de timp si spatiu ceea ce cauti si speri cu atata ardoare sa gasesti. Si in acelasi timp o parte din tine se simte prizoniera si-si doreste sa fie dezamagita, cum explici asta? Ah dar esti fata. Ah dar esti baiat. Dar tu esti tu si asa ti se potriveste, intotdeauna confuzie, ganduri albe si negre, mov si roz, verzi si maro, caci in orice directie te indrepti calea se bifurca in saptezeci si niciodata nu se uneste la loc intr-una singura. Ah, daca ar fi atat de simplu! Si clipa vine si te gandesti dar nu te gandesti.

Si privesti si exprimi, detaliezi, si ce-ai aflat? Ai aflat ca stiai ce nu stiai si nu stiai ce stiai si inainte. In concluzie nimic nou dar ceva concret, si totusi nimic concret dar ceva nou. De ce atunci sa te mai chinuiesti si sa nu lasi totul deoparte fiind cine vrei sa fii si sperand ce vrei sa speri, asteptand, voind, cautand, timid(a), in viitor sau in prezent, sau in trecut. Unde traiesti? Mai conteaza? Stii cine esti? Mai conteaza?

Stim ce conteaza si asta am facut intr-un timp care pentru mine si pentru tine pare toata viata: ne-am petrecut-o impreuna. Si in loc sa spunem triumfator: da, eu, cred in iubire si pana in ultima clipa! Am dubii, lupt cu tot si nu sunt convins(a) ca am dreptate, dar sa mor io, cred! Pai ce! Cum adica! Sau poate nu cred, fac si eu pe grozavul, si merg cu inertia… sau poate cred ca vreau sa cred. Ah si iar dubii si iar ganduri…

Si dubii
Si cuvintele
q9ajdawod
se pierd din nou. De ce?

Pentru ca nu sunt deajuns. Nu au fost niciodata deajuns, dar au dus timpul. Au fost cuvinte care sa aline, sa indure, sa poarte povara si sa transmita macar o particica mica mica din interiorul infinit frumos al tau spre mine si al meu spre tine. Chiar si cu vocea ta la telefon e mai bine, si nu e la fel. Chiar si cu…

Ramane totul pe atunci. Ramane ca adevarul si realitatea se intalnesc intr-o clipa si dovedesc totul. Uimitor cum e nevoie de ceva atat de simplu si atat de … necesar.
Cuvintele? Pfff, ce sunt cuvintele.
haeiapedjwdals
Uite un cuvant. Inseamna oare la fel de mult ca o privire? Poate. Dar poate fi lipsit o viata intreaga de acea privire?
Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu!
cuvantul cere… cere si el ceva…
te cere pe tine, ma cere pe mine.

Cere doi si cere privire. Cere glas si cere ascultare. Cere ochi si chip pe care sa se-astearna. Vise si brate pe care sa le sarute. Clipe si frunze pe care sa le fosneasca. Batai, si inimi carora sa le ofere. Asta e. Cuvinte nu exista, dar isi fac oricum aparitia.
Cand calea e confuza si alb e galben si roz e pufariniu, si zbenguiala prin versuri de Vama veche, Pink si James Blunt si HIM, Sepultura si Slipknot, Loreena McKennitt, si poate multe altele care mai de care in contrast sau de zbierat, da, da, atunci cuvinte nu exista, dar isi fac oricum aparitia. Nevoie de o clipa alaturi exista, si doare, si totusi stii ca nu-ti face bine si stii ca nu te poti deschide iarasi.
Nu vei plange din nou dar te vei teme. Ca s-ar putea sa plangi, sa fugi, sa crapi, sa nu mai rezisti. Si clipa cand vei ceda o eviti cu orice pret pentru ca nu merita, pentru ca, ce merita, de fapt, se afla in acea clipa de viitor care cere tacere, nu cuvinte. Nu ce scriu eu aici.

Tacere.
Numai tacere. Si poate privire.
Poate sarut. Poate intalnire cu zambet, poate cu plans. Poate o poza, poate o noapte in parc nestiuti de nimeni. Poate ca viitorul va fi si el o data de partea noastra si va sta pe loc, ne va oferi ceea ce dorim si ne va lasa in pace,
asdhaweaidwha2diaj;sd…
ne putem intoarce inapoi la clipa din 11 august si apoi mai inapoi.
ajdsiadjwamz
Vom creste separat si vom invata
zzmdwiap
pentru ca apoi sa ne intalnim in acea clipa care sta pe loc si sa intelegem, sa stim – culmea, din nou – ca asta am asteptat toata viata si sa plangem
jipfema
pentru cei ani pe care i-am vrut separati si necunoscuti, straini. Sa nu mai fie nevoie sa inventam cuvinte.

Dar acum nimic nu conteaza.
Clipa.
Cuvintele.

Pointless.
Wordless.

Doar 2.
My all.

Ah, nu, nu vreau sa ma opresc asa curand. Nu voi tace! (sau tacea?)
Nuuuuuuu…
te voi privi de aici…
te vei gandi de aici…

dar amandoi stim si cunoastem ca e coplesitor. Oh, dar, vai, coplesitor e putin spus! Ce coplesitor? Super-mega-hiper-expo-coloso-coplesitor e putin spus…

si-atunci, ce ramane de facut?
…
wordless.

and some would say: that’s love, and I would smile and say: oh yes. it grows into you and with you, it hangs on, speaks to you and helps the one more than it helps you. we’re all fools because of it, yet fools without it. we’re all in love and sometimes all it asks for from two people is: patience, hope and faith. oh, but that’s nothing. they all come with love.

and they’ve all come to me thanks to you.

… you

or
even
better

…

[]

♥